Dosar 25680/3/2004 din 30.11.2004

drepturi salariale


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 25680/3/2004
Data dosar:
30.11.2004
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a-VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale
Obiect:
drepturi salariale
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.06.2005 la ora 08:30

    Complet: Complet 2 LM
  • Admis fond în parte

    Admite în parte acţiunea restrânsă. Dispune anularea deciziei de concediere nr. 11 / 10. 01. 2005. Obligă pârâta să reintegreze contestatorul pe postul şi funcţia deţinută anterior emiterii deciziei susmenţionate. Obligă pârâta să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile majorate, indexate şi reactualizate precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul începând cu data de 24. 12. 2004 şi până la efectiva reintegrare. Obligă pârâta să plătească reclamantului drepturile băneşti reprezentând prima de fidelitate şi prima de vacanţă aferente anului 2002. Respinge ca neîntemeiate pretenţiile reclamantului referitoare la contravaloarea bonurilor de masă eferente intervalului iulie - octombrie 2004 şi la acordarea daunelor morale. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică.

    Hotarare 2547 din 10.06.2005
  • Sedinta din data de 12.05.2005 la ora 08:30

    Complet: Complet 2 LM
  • Sedinta din data de 14.04.2005 la ora 08:30

    Complet: Complet 2 LM

Flux dosar


Actualizare GRPD