U***** G*******
ApelantS* T******* S**
IntimatS* T******* S**
IntimatS* R******* S**
IntimatS* S******** I** S*** S**
IntimatAdmite apelul inculpatului U***** G*******, reduce de la 4 la 2 ani închisoare pedeapsa aplicată; dispune executarea pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare (pentru care s.a revocat suspendarea condiţionată) alături pe pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa totală de 3 ani şi 6 luni închisoare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei primei instanţe. Anulează mendatul nr.1080/2006 emis de Judecătoria Reşiţa anterior rămânerii definitive a sentinţei penale nr.374/2006, desfiinţată prin prezenta hotărâre şi emiterea unui alt mandat cu privire la inculpatul Ursau Gheorghe, la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art.192 alin.3 Cpp, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, dispune plata sumei de 100 RON din fondul Ministerului Justiţiei, onorar avocat oficiu Radu Florina.