Dosar 6327/109/2006 din 20.09.2006

Lg. 248/2005-privind regimul liberei circulatii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6327/109/2006
Data dosar:
20.09.2006
Instanta:
Tribunalul Argeș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
Lg. 248/2005-privind regimul liberei circulatii
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.10.2006 la ora 11:00

    Complet: C2 - Luni-Sala 1-Fond-CAF
  • Soluţionare

    Admite acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte, cu sediul în Bucureşti, sector 1, str. Nicolae Iorga, nr. 29, în contradictoriu cu pârâta B**** A** A****** , domiciliată în Curtea de Argeş, str. Matei Basarab, nr. 5, jud. Argeş. Restrânge exercitarea dreptului la libera circulaţie , în străinătate al pârâtei de la 11.05.2006 la 11.05.2007, după cum urmează: - de la 11.05.2006 la 31.12.2006, inclusiv , pe teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene, cu excepţia celor cu privire la care face dovada că are drept de intrare, - de la 01.01.2007 la 11.05.2007, inclusiv, pe teritoriul Germaniei. Cu apel în 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 23.10.2006, la Tribunalul Argeş-Sectia Civila- complet specializat de contencios administrativ şi fiscal.

  • Sedinta din data de 25.09.2006 la ora 11:00

    Complet: C2 - Luni-Sala 1-Fond-CAF
  • Încheiere

    Amână soluţionarea cauzei la 23 octombrie 2006. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Septembrie 2006 la Tribunalul Argeş-Sectia Civila-complet specializat contencios administrativ si fiscal.

Flux dosar


Actualizare GRPD