B**** T*****
Apelant InculpatG*** G******
Intimat InculpatD******* S****** D***
Intimat Parte civilăAdmite apelul declarat de către inculpatul B**** T*****, fiul lui Gheorghe şi Maria, născut la 23.07.1977, în Găeşti, judeţul Dâmboviţa , domiciliat în comuna Crângurile , sat Voia, judeţul Dâmboviţa , împotriva sentinţei penale nr. 264 pronunţată de Judecătoria Găeşti la 14 noiembrie 2007, în dosarul nr. 2721/232/2006. Desfiinţează în parte sentinţa atacată, sub aspectul laturii penale a cauzei, în sensul că înlătură aplicarea disp. art. 71 rap. la disp. art. 64 alin.1 lit. a teza I, referitoare la interzicerea pe durata executării pedepsei principale, a dreptului de a alege al inculpatului , ca pedeapsă accesorie. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. În conformitate cu disp. art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi apelantul prezent la dezbateri. Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 februarie 2008.
Admite cererea cu privire la amânarea judecării cauzei în vederea angajării unui apărător formulată de către apelantul inculpat B**** T*****. Amână judecarea cauzei la data de 04 februarie 2008. Pronunţată în şedinţa publică din data de 07 ianuarie 2008.