S* L** V**** M* S** - P*** M******* S* S********* S*** I********* S**
ReclamantS* H**** S**
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 596 lei (RON), reprezentând rest contravaloare mărfuri, în termen de 30 de zile. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată, către reclamantă, în sumă de 39,15 lei (RON). Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare.
Amana pronuntarea la data de 29.10.2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Pune în vedere reclamantei, prin consilier juridic, să depună la dosar copie lizibilă de pe factura aflată la fila 5 din dosar. Se citează pârâta. Amână judecarea cauzei la 22.10.2007. Cu cerere în anulare odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Septembrie 2007
Pune în vedere reprezentantei creditoarei să depună la dosar, pentru termenul acordat copia lizibilă a facturii nr.1832458, să precizeze ce anume reprezintă suma solicitată, având în vedere că din fisa analitica depusa rezultă altă sumă şi să facă dovada plăţilor parţiale (chitanţele menţionate în fişa analitică), sub sancţiunea prev.de disp.art.155 ind.1 Cod proc.civilă. Amână judecarea cauzei la 17.09.2007 – C2, pentru când se reia procedura de citare cu debitoarea. Cu cerere în anulare odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 August 2007