M******* M*****
InculpatP********* A*****
Parte civilăÎn baza art.208 alin.1, 4 - 209 alin.1 lit. e, g, i C.pen., condamnă pe inculpatul MĂICEANU MARIAN - la 3 ani şi 6 luni închisoare (faptă din data de 5/6.04.2001). Conform art.36 al.2 C.pen., rap. la art. 33 lit. a, 34 al.1 lit.b C.pen., contopeşte pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată în cauză cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.2479/10.10.2001, pronunţată de Judecătoria sectorului 5 în dosarul nr. 9111/2001, definitivă prin decizia penală nr. 1819/21.11.2001 a Tribunalului Bucureşti –Secţia I Penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.208 al.1, 4- 209 al.1 lit.e, e, g , i C.pen., (faptă din data de 24.07.2001), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 C.pen. Conform art.36 alin. 3, art.88 C.pen., deduce din pedeapsa astfel stabilită perioada de la 25.07.2001 la 23.12.2003 şi de la 26.02.2007 la 2.03.2007. Respinge cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă P********* A***** , ca neîntemeiată. În baza art.191 C.proc.pen., obligă inculpatul la 400 lei, cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la comunicare.
administrare probe
lipsa apărare inculpat
lipsa procedura inculpat, citare la noua adresa
pentru lipsa părtilor, se citeaza inculpatul cu md. aducere şi se emite adresa catre INEP