P******** D* P* L**** T********* A****
ApelantB**** N****** L****
Intimat InculpatB**** V******
Intimat Parte vătămatăAdmite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, împotriva sentinţei penale nr. 413 din 7 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Argeş –secţia penală, în dosarul nr. 1032/109/2008. Desfiinţează în parte sentinţa în sensul că majorează pedeapsa aplicată inculpatului B**** N****** L**** de la 3 ani şi 6 luni închisoare la 4 ani închisoare în condiţiile art.861 Cod penal, cu aplicarea disp. art.74 alin 1 lit.a şi art. 74 alin. 2 Cod penal. Face aplicarea prevederilor art. 71 Cod penal rap. la art. 64 lit a şi b Cod penal, privind pedepsele accesorii, pe care le suspendă potrivit art. 71 alin. 5 Cod penal. Deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi a arestării preventive începând cu data de 23. o7. 2007 până la 21.08.2007, data punerii în libertate. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul de avocat din oficiu în sumă de 200 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 decembrie 2008, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Având nevoie de mai mult timp pentru studierea actelor şi lucrărilor dosarului Amână pronunţarea cauzei la data de 05 decembrie 2008.
În baza art. 171 Cod procedură penală admite cererea formulată de intimatul inculpat B**** N****** L****. Pune în vedere apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatului inculpat B**** N****** L****, să se prezinte şi la următorul termen de judecată, menţinându-şi delegaţia, pentru cazul în care acesta nu îşi angajează apărător. Amână judecarea cauzei la data de 04 decembrie 2008, pentru când intimatul inculpat îşi angajează apărător ales. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 Noiembrie 2008, la Curtea de Apel Piteşti – SECŢIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE