R** D* I***
CondamnatRespinge, ca nefondat, apelul declarat de către condamnatul Rus Ioan(fiul lui Dumitru şi Axinia, născut la 17 mai 1970, în prezent deţinut în Penitenciarul Târgu Mureş), împotriva sentinţei penale nr. 245/10.10.2008 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosar nr. 2505/102/2008. Obligă condamnatul să achite statului cu titlu de cheltuielim judiciare suma de 250 lei, din care suma de 200 lei cu titlu de onorar pentru avocat din oficiu se va avansa Baroului Mureş din fondul special al Curţii de Apel Târgu Mureş. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare cu condamnatul şi de la pronunţare cu procurorul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 12 decembrie 2008.