Dosar 4520/109/2008 din 16.12.2008

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4520/109/2008
Data dosar:
16.12.2008
Instanta:
Tribunalul Argeș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.03.2009 la ora 8:30

    Complet: C15-Miercuri - CM
  • Soluţionare

    Admite în parte acţiunea. Obligă pe pârâtii Grupul Şcolar I.G.Duca Vedea şi Centrul Bugetar Grupul Şcolar I.G.Duca Vedea să plătească reclamantilor Dilică Viorica, Ilie Gabriela, Ivănoiu Florina, Neagoe Constantina, Oprescu Daniela, Cojocaru Maria, Gardin Elena, Paun Elena sporul de 10% pentru condiţii penibile, pentru intervalul 03.12.2005 – 03.12.2008, raportat la perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanti, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Respinge acţiunea formulată de ceilalţi reclamanţi. Obligă pe pârâta Comuna Vedea să vireze celorlalte pârâte fondurile necesare achitării acestor drepturi. Definitivă şi executorie de drept. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11.03.2009.

  • Sedinta din data de 04.02.2009 la ora 8:30

    Complet: C15-Miercuri - CM
  • Încheiere

    Dispune emiterea unei adrese reclamantului pentru a comunica instantei tabelul cu semnăturile membrilor de sindicat in numele cărora aţi promovata acţiunea, fişa postului pentru fiecare membru de sindicat precum şi copiile certificate ale carnetelor de muncă, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei conform disp. art. 155 indice 1 cod procedura civila. Se reia procedura de citare cu părţile. Amână judecarea cauzei la data de 11.03.2008. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Februarie 2009.

Flux dosar


Actualizare GRPD