C************* G******
CondamnatIa act de susţinerile condamnatul CONSTANTINESCU GABRIEL , fiul lui Gabriel şi Elisabeta, născută la data de 13.07.1980. în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, că nu a formulat prezenta cerere de revizuire şi nu înţelege să-şi însuşească cererea . Cheltuielile judiciare efectuate de stat, vor rămane în sarcina de plată a acestuia, iar onorariul apăratorului din oficiu în cuantum de 100 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justitiei. Cu recurs, în 3 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru condamnat.
Având în vedere neîndeplinirea procedurii de citare cu petentul care nu a fost prezentat de la locul de deţinere, va amâna judecarea cauzei, sens în care, D I S P U N E Amână judecarea cauzei la data de 06.01.2009, sala 2, pentru când se va cita condamnatul cu datele de stare civilă la Penitenciarul Ploieşti şi cu dispoziţie de transferare de la Penitenciarul Rahova . Dată în şedinţă publică astăzi, 27.11.2008.
Având în vedere lipsa de procedură cu petentul care nu a fost prezentat de la locul de deţinere, va amâna judecarea cauzei, sens în care, D I S P U N E Amână judecarea cauzei la data de 27.11.2008, sala 2, pentru când se va cita condamnatul cu datele de stare civilă la Penitenciarul Ploieşti şi cu dispoziţie de transferare de la Penitenciarul Rahova . Dată în şedinţă publică astăzi, 28.10.2008.
Având în vedere lipsa de procedură cu petentul care nu a fost prezentat de la locul de deţinere, va amâna judecarea cauzei, sens în care, Amână judecarea cauzei la data de 28.10.2008, sala 2, pentru când se va cita condamnatul cu datele de stare civilă la Penitenciarul Ploieşti şi cu dispoziţie de transferare de la Penitenciarul Rahova.