M******* E****** A*****
InculpatP********* S**** F*****
Parte vătămatăS******* J******* D* U****** B****
Parte civilăB***** J** P***
Parte responsabilă civilmenteS******** D* P********* D* P* L**** T********* B****
Autoritate tutelarăSENTINŢA PENALĂ NR.49/D/05.02.2009 În baza art.20 raportat la art.174-175 lit.i din Codul penal, cu aplicarea art.99 din Codul penal şi art.74 lit.a, c şi art.76 al.2 din Codul penal, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, faptă din 05.07.2008; Condamnă inculpatul Mihalcea Eusebio Andrei, la pedeapsa de 3 ani închisoare. Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II şi lit.b din Codul penal, în condiţiile şi pe durata prevăzută de art.71 al.2 Cod penal. În baza art.81 din Codul penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În baza art.110 din C.p., stabileşte termen de încercare de 4 ani începând cu data rămânerii definitive a hotărârii. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 din Codul penal. În baza art.71 al.5 din C.p., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii suspendă executarea pedepsei accesorii. În baza art.118 lit.b din Codul penal, dispune confiscarea unui cuţit aflat la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Bacău. În baza art.14, 346 C.p.p. şi art.998 Cod civil, ia act că partea vătămată Prisecaru Sorin Florin nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art.313 din OUG nr.72/2006, obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente Spătaru Nicoleta la plata despăgubirilor civile, după cum urmează: - către Serviciul de Ambulanţă Bacău suma de 447,2 lei; - către Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău suma de 4.768,77 lei. Constată că atât la urmărirea penală cât şi la instanţă, inculpatul a fost asistat de apărător ales. În baza art.191 al.2 din C.p.p., obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.02.2009
Amână judecarea cauzei la data de 05.02.2009 ora 9 C.D2, pentru când: - inculpatul Mihalcea Eusebio Andrei şi partea vătămată Prisecariu Sorin Florin au TC. - se vor cita părţile lipsă; - se vor cita martorii din lucrări cu mandate de aducere. Pune în vedere inculpatului minor să se prezinte la fiecare termen de judecată. Pronunţată în şedinţa publică de la 08.01.2009.
termen 8.01.2009 d.2 pentru administrare probe
TERMEN 4 DEC 2008 C2 PT LIPSA DE PROCEDURĂ
Având în vedere lipsa de procedură cu partea vătămată Prisecariu Sorin-Florian; Termen 06.11.2008 ora 9 C2