Dosar 10854/225/2008 din 02.09.2009

falsul intelectual (art. 289 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10854/225/2008
Data dosar:
02.09.2009
Instanta:
Tribunalul Mehedinți
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
falsul intelectual (art. 289 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.12.2009 la ora 09:00

    Complet: CA1 P
  • Soluţionare

    Admite în parte apelurile declarate de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova şi de inculpatul Z**** G******, împotriva sentinţei penale nr.1165/18.06.2009. Desfiinţează parţial sentinţa, sub aspectul de nelegalitate vizând aplicarea pedepsei complementare, în sensul că, după executarea pedpesei principale, timp de 2 ani, inculpatului îi vor fi interzise drepturile prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b şi c CP (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; precum şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii - inspector de muncă). În baza art.71 alin.5 CP, Dispune suspendarea executării pedpesei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b şi c CP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; precum şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii - inspector de muncă. Desfiinţează în parte sentinţa, în sensul că reduce cuantumul cheltuielilor judiciare la care este obligat inculpatul către stat, de la 4000 lei, la 2500 lei, incluzând în acestea şi contravaloarea cheltuielilor judiciare efectuate în faza de urmărire penală, în cuantum de 2000 lei. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei, care nu sunt contradictorii. Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, rămân în sarcina acestuia. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.12.2009, la sediul Tribunalului Mehedinţi.

  • Sedinta din data de 19.11.2009 la ora 09:00

    Complet: CA1 P
  • Amânat

    Amânat la cererea apelantului inculpat, din motive medicale.

  • Sedinta din data de 22.10.2009 la ora 09:00

    Complet: CA1 P
  • Amânat

    Amânat pentru a se cita apelantul -inculpat cu mandat de aducere.

  • Sedinta din data de 24.09.2009 la ora 09:00

    Complet: CA1 P
  • Amânat

    Amânat la cererea apelantului inculpat, în vederea angajării unui apărător.

Flux dosar


Actualizare GRPD