P*** I* C*********
PetentP*** I* M****
PetentG***** N***
IntimatRespinge ca nefondată plângerea formulată de petenţii PĂUN I. CONSTANTIN şi PĂUN I. MARIA, împotriva Rezoluţiei din 13 aprilie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 639/P/2008, în contradictoriu cu intimatul GHINEA NELU , În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală; Obligă pe fiecare din petenţi să plătească statului câte 30 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru petenţi şi de la pronunţare pentru intimat şi procuror. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 iunie 2009.