T**** G******* - R****
PetentAdmite cererea formulată de petentul-condamnat Tudor Gheorghe Romeo. In baza art 86 C.p. constată intervenită reabilitarea de drept a petentului Tudor Gheorghe Romeo în ceea ce priveşte condamnarea la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 4 luni, aplicată petentului-condamnat prin sentinţa penală nr. 1347/21.12.2005 , definitivă prin neapelare la data de 10.01.2006. In baza art. 502 Cod de procedură penală, dispune efectuarea menţiunilor corespunzatoare privind reabilitarea pe hotărârea de condmanre, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. După rămânerea definitivă , o copie a prezentei sentinţe va fi comunicată IGP- Direcţia de Cazier Judiciar şi Evidenţa Operativă pentru efectuarea menţiunilor corespunzătoare. In baza art 192 al.3 C. de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare pentru petent. Pronunţată în şedinţa publică, azi 14.10.2009.
Potrivit dispoziţiilor Hotărârii Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Tecuci din data de 04-09-2009 şi în vederea continuării cercetării judecătoreşti, amână cauza la 14.10.2009 .
Pentru ataşarea dosarului de fond şi pentru ca petentul să depună la dosar actele prev. de art.137 C.p., amână cauza la data de 16.09.2009.