P** E********
Intimat RecurentK****** S*****
Intimat ReclamantK****** I***
Intimat ReclamantK**** E**
Intimat ReclamantD***** E*****
Apelant PârâtAdmite cererea, ca întemeiată. Dispune investirea cu formulă executorie a S.c.4258/2011 a Judecătoriei Carei, a Deciziei civile nr.110/Ap/12.06.2012 a Tribunalului Satu Mare.
Admite cererea reclamanţilor de îndreptare a erorii materiale strecurată în dispozitivul S.C. nr. 4258/2011.
Admite cererea, ca întemeiată. Dispune investirea cu formulă executorie a S.c.4258/2011 a Judecătoriei Carei, a Deciziei civile nr.110/Ap/12.06.2012 a Tribunalului Satu Mare
Admite, în parte acţiunea precizată, ca întemeiată. Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă D***** E***** , ca tardiv introdusă. Constată deschisă succesiunea rămasă după defuncta Tajerling Maria. Dispune ieşirea din indiviziune la bunurile precizate şi care formează masa succesorală menţionată anterior, prin atribuirea în întregime a acestora în favoarea reclamantului pârât K****** I***, cu obligarea acestuia la plata unei sulte în favoarea celorlalţi moştenitori legali (pe tulpini), conform cotelor stabilite prin prezenta sentinţă şi la valoarea stabilită şi precizată anterior, conform raportului de expertiză în construcţii efectuată de expert Pop Dorina, la care se va aplica indicele de inflaţie începând din anul 2006 (data efectuării raportului de expertiză) , calculat până la data pronunţării prezentei sentinţe . Atribuie reclamantului pârât K****** I***, suma de 6.870.000 lei vechi, titular Tajerling Maria depusă în contul Reiffeisen Bank SA – Agenţia Carei, neridicată până în prezent, urmând ca acesta să distribuie suma actualizată până la data ridicării acesteia, tuturor moştenitorilor legali , conform cotelor stabilite prin prezenta sentinţă. Obligă pârâta reclamantă D***** E***** să restituie celorlalte părţi, conform cotelor stabilite, foloasele necuvenite de pe terenurile agricole aflate în arendă la SC Înfrăţirea Carei, pentru perioada 2000 – 2003 inclusiv, cu aplicarea indicelui de inflaţie de la data ridicării acestor foloase (respectiv pe fiecare an) şi până la data achitării integrale a fiecărei sume datorate. Părţile urmează să rămână în indiviziune cu privire la cota de 24/192 părţi teren agricol în suprafaţă de 2 ha 6500 mp. înscris în TP nr.31-16444, conform cotelor stabilite prin prezenta sentinţă, pentru fiecare moştenitor legal, urmând ca aceştia să primească produsele aferente de la Asociaţia „înfrăţirea „ Carei , unde terenul s-a aflat şi se află în arendă, începând cu anul 2004. Respinge cererea formulată de stabilire a pasivului succesoral în sumă de 800 lei , formulată prin concluzii scrise, ca tardiv introdusă. Obligă pârâta reconvenţională şi pârâţii să plătească reclamanţilor, în solidar, suma de 3.400 lei reprezentând onorariu avocat şi contravaloarea raportului de expertiză în construcţii.
amână pronunţarea la data de 24.11.2011, ora 13, pentru a se depune concluzii scrise.
amână pronunţarea hotărârii la data de 17.11.2011 , penmtru ca părţile să depună concluzii scrise.
pentru a se comunica părţilor lipsă un ex. al raportului de expertiză; pentru a se achita onorariul pt. expertiză
lipsă raport de expertiză topografică; se revine cu adresă în acest sens
lipsă raport de expertiză topografică; se revine cu adresă în acest sens la expert Ritli Posz Jozsef.
s-a dispus înlocuirea expertului lengyel F. cu d-.l expert Ritli Polcz J.; se emite adresă către expert;
pentru a se solicita de la BLE o nouă listă cu experti topo.
lipsă raport de expertiză specialitatea topografie; se revine cu adresă în acest sens.
lipsă raport de expertiză; se revine cu adresă la expert
lipsă raport de expertiză; lipsă expertul citat în instanţă pentru a da lămuriri;lipsă procedură cu pârâţii
pentru a se cita d-l expert în cauză, pentru a da lămuriri; se revine cu adresă la expert
pentru a se cita expertul în cauză, pentru a da lămuriri
pentru a se cita părţile cu menţiunea să se pronunţe dacă doresc ca vânzarea bunurilor supuse împărţelii se vor face prin buna învoială sau prin licitaţie.
lipsă expertiză; se revine cu adresă la expert
lipsă raport de expertiză topografic; se revine cu adresă în acest sens.
lipsă expertiză topografică; se revine cu adresă la expert
lipsă raport de expertiză topografică; se revine cu adresă în acest sens
lipsă raport de expertiză topografică; se revine cu adresă în acest sens.
pentru a se solicita efectuarea unei expertize topografice
pentru a se solicita o listăcu eperţi topografi
pentru completarea interogatoriului
lipsă procedură cu pârâţii; se repetă procedura de citare