U******** D****
InculpatC**** V***
InculpatAdmite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui. În temeiul disp. art.155 şi 159 alin.6 Cod pr. penală, prelungeşte măsura arestării preventive, luată împotriva inculpatului U******** D**** fără antecedente penale, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor prev. de art. 174 Cod penal şi a inculpatei C**** V*** fără antecedente penale, cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174-175 lit. c Cod penal, pe o durată de câte 30 de zile, cu începere de la 06.01.2010 şi până la 04.02.2010 inclusiv Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Suma de 100 lei către Baroul de Avocaţi Vaslui, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu ( av.Racoviţă Adriana) se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare . Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 decembrie 2009.