I***** T****** M****
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite acţiunea formulata de reclamanta IONIŢĂ TATIANA MARTA împotriva paratei CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI ,astfel cum a fost precizată. Anulează decizia de pensionare nr.227875/22.10.2009. Obligă pârâta să emită o nouă decizie, prin care să stabilească pensia cuvenită reclamantei, retroactiv, începând cu data de 29.06.2009, cu luarea în considerarea şi a tuturor veniturilor atestate de adeverinţa nr. 2941/01.06.2009, emisă de SC. INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU PROTECŢIA MUNCII „ ALEXANDRU DARABONŢ ”-BUCUREŞTI Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 02.09.2010.
Hotarare 5868 din 02.09.2010Pune în vedere reclamantei să precizeze dacă înţelege să conteste decizia de pensionare sau răspunsul administrativ emis de Casa Locală de Pensii Sector 3, sub sancţiunea suspendării cauzei prevăzută de dispoziţiile articolului 155/1 din Codul de procedură civilă