Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe împotriva sentinţei penale nr. 192 din 20 octombrie 2009 a Judecătoriei Sf. Gheorghe, pa care o desfiinţează în parte, sub aspectul individualizării pedepsei principale şi al cuantumului cheltuielilor judiciare şi rejudecând cauza în aceste limite: Majorează pedeapsa aplicată inculpatului Fekete Lorincz, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, de la 10 lui închisoare la 1(un) an închisoare, prin înlăturarea circumstanţelor atenuante, prev. de art. 74 al. 1 lit. a şi c C. pen. Menţine aplicarea art. 81 C. pen. privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate şi în baza art. 82 C. pen. stabileşte pentru inculpat termen de încercare de 3 ani. Reduce cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat la care a fost obligat inculpatul prin sentinţa atacată, de la suma de 650 lei la 570 lei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. În baza art. 192 al. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia, iar suma de 200 lei, onorariu apărătorului din oficiu, se suportă din fondul special al Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.