B******** C********* -**** A***
Recurent PetentI************ D* P****** A* J******** I*******
Intimat PârâtAdmite cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale în sensul că înlătură sancţiunea complementară a reţinerii certificatului de înmatriculare şi menţine celelate dispoziţii.
Admite în parte plângerea contravenţională. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 240 lei aplicată prin procesul verbal de costatare a contravenţiei seria CC nr. 5179106 din 02.04.2010 cu sancţiunea " avertisment". Atrage atenţia petentului asupra pericolului social al faptei săvârşite şi îi recomandă ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale în materie, în temeiul art. 7 alin.1 din OG nr. 2/2001. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.11.2010.
În vederea audierii martorului din acte, numitul Chivu Florin.
Acordă termen în vederea obţinerii relaţiilor cu privire la adresa martorului Chivu Florin.
Acordă termen pentru administrarea probelor.
Acordă termen pentru ca petentul să-şi angajeze apărător.