I**** M*****
Condamnat persoană transferabilăSentinţa penală nr.165 din 19.IV.2011 - Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. În temeiul art.149 alin.4 raportat la art.145 din Legea nr.302/2004, recunoaşte Sentinţa din 27.06.2008 a Tribunalului Provincial din Barcelona-Secţia 21, rămasă definitivă pe data de 11.XI.2008. În temeiul art.129 din Legea nr. 302/2004, dispune transferarea condamnatului I**** M*****, depus la Penitenciarul Lledoners, Regatul Spaniei, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei rezultante de 20 ani închisoare - maxim limitat prin hotărârea din 3.03.2009, în felul şi durata stabilite de autorităţile judiciare spaniole, potrivit art.145 din Legea nr.302/4004. Deduce durata arestării preventive, precum şi perioada executată începând cu data de 8.V.2007 la zi. Dispune emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii. În temeiul art.192, alin.3, Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 320 lei, onorariul apărătorului din oficiu, va fi suportată din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror, iar de la comunicare pentru condamnat. Pronunţată în şedinţă publică din data de 19.IV.2011.
Amână pronunţarea la 19.04.2011
lipsă procedură