D****** L*******
ReclamantS************ D* S*** P***** P********* R*************** D** D******** 1***
PârâtC****** P*********** A R*************** D** D******** 1***
PârâtRespinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, excepţia lipsei procedurii prealabile, excepţia tardivităţii introducerii acţiunii şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocare de pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta C****** P*********** A R*************** D** D******** 1***. Respinge acţiunea, ca neîntemeiată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.05.2011.
Amâna cauza şi acordă termen la data de 19.05.2011, Completul 8 Fond, ora 9.00 sala E 01, pentru când se vor cita pârâţii cu precizarea la acţiune depusă de reclamant, la acest termen de judecată, în şedinţă publică, cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei, cu cel puţin 5 zile înainte de următorul termen de judecată, în 2 exemplare, întâmpinare raportat la această precizare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.03.2011.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de reclamantă pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării, depuse de pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, prin serviciul registratură şi comunicate la acest termen de judecată, în şedinţă publică. Încuviinţează cererea de amânare formulată de pârâta C****** P*********** A R*************** D** D******** 1***, pentru imposibilitate de prezentare la acest termen de judecată. Amâna cauza şi acordă termen la data de 24.03.2011, Completul 8 Fond, ora 9.00 sala E 01, pentru când se vor cita pârâţii, reclamanta având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.01.2011.