Dosar 17851/233/2009 din 02.11.2010

delapidarea (art. 215 ind.1 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 17851/233/2009
Data dosar:
02.11.2010
Instanta:
Tribunalul Galați
Departament:
Sectie Penala
Obiect:
delapidarea (art. 215 ind.1 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.03.2011 la ora 8:30

    Complet: A4
  • Soluţionare

    Admite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** G***** împotriva sentinţei penale nr. 1515/22.09.2010 pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosarul nr. 17851/233/2009. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi în rejudecare: Condamnă pe inculpata C***** S****** L****** la o pedeapsă de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 215 ind. 1 al. 1 C.pen cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen. (faptă săvârşită în perioada 01.01.2007 – ianuarie 2009). În baza art. 71 C.pen aplică inculpatei Cazacu Steluţa pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza II, b şi c C.pen. Potrivit disp. art. 81 C.pen dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatei Cazacu Steluţa pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 C.pen., respectiv pe o durată de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni, termen calculat cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Conform art. 71 al. 5 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate inculpatei Cazacu Steluţa pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 14 C.pr.pen. comb. cu art. 998 C.civ. obligă pe inculpata Cazacu Steluţa la plata următoarelor sume: - 15.883,70 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă A******** D* P********** N** 3** Galaţi. - 25.634,66 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă A******** D* P********** N** 3** Galaţi. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În baza art. 192 al. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu recurs.

  • Sedinta din data de 04.03.2011 la ora 8:30

    Complet: A4
  • Amână cauza

    Amana pronuntarea la 11.03.2011

  • Sedinta din data de 24.02.2011 la ora 8:30

    Complet: A4
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea la 04.03.2011

  • Sedinta din data de 19.01.2011 la ora 8:30

    Complet: A4
  • Amână cauza

    pentru atasarea sentinţei penale a Judecatoriei Galaţi termen 24.02.2011

  • Sedinta din data de 07.12.2010 la ora 8:30

    Complet: A4
  • Încheiere

    termen 10.01.2011 Sala 2 pentru obţinerea fişei de cazier a inculpatului.

Flux dosar


Actualizare GRPD