Dosar 3468/90/2010 din 13.12.2010

iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7) cerere incidentala


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3468/90/2010
Data dosar:
13.12.2010
Instanta:
Tribunalul Harghita
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7) cerere incidentala
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.06.2011 la ora 8:30

    Complet: C5PS
  • Soluţionare

    În baza art. 300 alin. 2 Cod procedură penală restituie dosarul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea pentru refacerea actului de sesizare. Menţine măsurile preventive luate faţă de inculpaţi. Menţine măsurile asiguratorii luate în cauză. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariile apărătorilor din oficiu vor fi avansate Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în şedinţă publică azi 22 iunie 2011.

  • Sedinta din data de 15.06.2011 la ora 11:00

    Complet: C5PS
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de inculpatul S**** C******. Modifică obligaţiile impuse acestuia. Încuviinţează ca inculpatul să acceseze internetul în scopuri medicale şi în scopul îndeplinirii activităţilor de serviciu la SC „C&G Magic”SRL. Admite cererea formulată de inculpatul Cheche Ioan Daniel. Modifică obligaţiile impuse acestuia. Încuviinţează ca inculpatul să acceseze internetul în scopul desfăşurării activităţii de serviciu la SC „Qualy Translation”SRL. Admite cererea formulată de inculpatul Ciomag Daniel Alexandru. Modifică obligaţiile impuse acestuia. Încuviinţează ca inculpatul să acceseze internetul în scopul desfăşurării activităţii de serviciu la SC „Atlas Security Systems”SRL. Admite cererea formulată de inculpatul Georgescu Mihai Sebastian. Modifică obligaţiile impuse acestuia. Încuviinţează ca inculpatul să acceseze internetul în scopul studiului şi a activităţii de serviciu. Respinge cererea aceluiaşi inculpat de încuviinţare a părăsirii ţării. Admite cererea formulată de inculpatul Cristea Ovidiu Vlad. Modifică obligaţiile impuse acestuia. Încuviinţează ca inculpatul să acceseze internetul în scopul studiului la „Universitatea Valahia” din Târgovişte. Admite cererea formulată de inculpatul Turică Claudiu Marian. Modifică obligaţiile impuse acestuia. Încuviinţează ca inculpatul să acceseze internetul în scopul desfăşurării activităţii de serviciu la SC „Turică” SRL. Admite cererea formulată de inculpatul Lungu Sebastian. Încuviinţează schimbarea locuinţei inculpatului în municipiul Constanţa, str. 1 Decembrie 1918, nr. 2, bl. L 69, sc. C, ap. 50, judeţul Constanţa. Admite cererea formulată de inculpatul Budărescu Gheorghe. Încuviinţează schimbarea locuinţei inculpatului în municipiul Bucureşti, str. Colian Judeţu, nr. 12, bl. D18, sc. 1, etaj 4, ap. 16, sector 3. Înlocuieşte organul însărcinat cu supravegherea. Desemnează în acest scop Poliţia municipiului Bucureşti. Admite cererea formulată de inculpatul P*** O*******. Încuviinţează schimbarea locuinţei inculpatului în municipiul Slatina str. Bulevardul Al. I. Cuza. nr. 9, bl. CAM 1, sc. B, ap. 39, judeţul Olt. Înlocuieşte organul însărcinat cu supravegherea. Desemnează în acest scop Poliţia municipiului Slatina. Respinge cererea inculpatului Paraschiva Nicolae Andrei de încuviinţare a părăsirii ţării. Admite plângerea formulată de inculpatul M****** F***** D**. Constată nulitatea absolută a procesului-verbal de aplicare a sechestrului din data de 06 aprilie 2010 cu privire la autoturismul BMW 320D cu număr de înmatriculare VL 33 MIS aparţinând inculpatului M****** F***** D**. Respinge cererea aceluiaşi inculpat privind desfiinţarea măsurii asiguratorii.

  • Sedinta din data de 23.05.2011 la ora 8:30

    Complet: C5PS
  • Amână cauza

    în vederea prezentării inculpatului arestat şi restituirea dosarului de fond. În baza art. 139 alin. 1, art. 1451 Cod procedură penală înlocuieşte măsura obligării de a nu părăsi localitatea luată faţă de inculpatul Frunzulică Ciprian Aurelian (fiul lui Octavian şi Maria, născut la data de 05.03.1977, în Bucureşti, domiciliat în Bucureşti, Str. Almaşu Mic nr. 10, bl. B17, sc. 1, et. 4, ap. 14, cu CNP: *********3028) cu măsura obligării de a nu părăsi ţara. Obligă pe acest inculpat să nu părăsească ţara fără încuviinţarea instanţei de judecată. Menţine celelalte obligaţii ale inculpatului. Atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin se va lua faţă de el măsura arestării preventive. Cu drept de recurs în 24 de ore de la pronunţare. Admite cererea privind restituirea autoturismului BMW cu număr de identificare WBAVC31060VG02515. Dispune restituirea autoturismului arătat către Dincă George Ionuţ, născut la 20 aprilie 1986, cu domiciliul în Râmnicu- Vâlcea, str. Republicii, nr. 11, bl. R23, scara A, ap. 10, judeţul Vâlcea. Admite cererea formulată de inculpatul Ganciu Mario Alexandru. Modifică obligaţiile impuse acestuia. Încuviinţează ca inculpatul să acceseze internetul în vederea studiului la Colegiul Tehnic „Petru Maior” Bucureşti. Admite cererea formulată de inculpatul Cota Alin Constantin. Modifică obligaţiile impuse acestuia. Încuviinţează ca inculpatul să acceseze internetul în vederea desfăşurării activităţii la SC „Stealth Security Agency” SRL Timişoara. Admite cererile formulate de inculpata Tunşanu Maria Raluca. Încuviinţează schimbarea locuinţei inculpatei în municipiul Alexandria, Aleea Dunării, nr. 80, bl. G103, ap. 20, judeţul Teleorman. Înlocuieşte organul însărcinat cu supravegherea. Desemnează în acest scop Poliţia municipiului Alexandria. Încuviinţează ca inculpata să acceseze internetul în vederea studiului la Universitate „Spiru Haret” Bucureşti. Respinge cererea formulată de inculpatul Paraschiva Nicolae Andrei privind revocarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara. Admite cererea aceluiaşi inculpat. Încuviinţează ca inculpatul să acceseze internetul în activitatea de serviciu. Respinge cererea formulată de inculpatul Georgescu Mihai Sebastian privind revocarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara. Respinge cererea de restituire a bunurilor formulată de inculpatul Lungu Sebastian şi persoana interesată Lungu Viorica. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 mai 2011, ora 14:30.

  • Sedinta din data de 21.03.2011 la ora 8:30

    Complet: C5PS
  • Amână cauza

    în vederea desemnării unor apărători din oficiu pe seama inculpaţilor faţă de are s-a reziliat contractul de asistenţă juridică.

  • Sedinta din data de 07.02.2011 la ora 8:30

    Complet: C5PS
  • Amână cauza

    În baza art. 139 alin. 2, art. 1451 Cod procedură penală admite cererile formulate de inculpaţii: - Nicolaescu Alexandru - Turică Claudiu Marian - Stere Iulian - Ungureanu Mihaela Florina - Mirvald Gheorghe Vasile - M****** F***** D** - P*** O******* - Lungu Sebastian - Mehedinţu Bogdan - Ifrim Leonard Cătălin - Dobre Cozmin Ion - Boje Florea Valentin - Cristian Mădălin - Drăgulin Mugurel Aurelian - Necula Alexandru - Necula Florin - O**** M***** A***** - Cheche Ioan Daniel - Vrapciu Vlad Nicolae În baza art. 139 alin. 2, art. 1451 Cod procedură penală înlocuieşte pentru aceşti inculpaţi măsura obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi ţara. Obligă pe aceeaşi inculpaţi să nu părăsească ţara fără încuviinţarea instanţei de judecată. Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, inculpaţii vor respecta următoarele obligaţii: a) să se prezinte la Tribunalul Harghita sau la altă instanţă de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; b) să se prezinte la organul de poliţie în circumscripţia căruia îşi au domiciliul sau reşedinţa, care este desemnat cu supravegherea, ori de câte ori sunt chemaţi; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. e) să nu se apropie de părţile vătămate, ceilalţi inculpaţi şi martori şi să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect; f) să nu acceseze Internet-ul. Atrage atenţia inculpaţilor că în caz de încălcare a măsurii sau a obligaţiilor care le revin se va lua faţă de ei măsura arestării preventive. Respinge cererile formulate de inculpatul Dincă Aurel Cătălin de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara şi de modificare a obligaţiei de a nu accesa internetul. Respinge cererea formulată de inculpatul P*** O******* pentru modificarea măsurilor de supraveghere stabilite de organul desemnat cu supravegherea. Pronunţată în şedinţă publică, azi 07 februarie 2011, ora 15:30.

  • Sedinta din data de 10.01.2011 la ora 8:30

    Complet: C5PS
  • Amână cauza

    În baza art. 300/2, art. 139 alin. 2, art. 145/1 Cod procedură penală înlocuieşte cu măsura obligării de a nu părăsi ţara măsura arestării preventive a inculpaţilor arestaţi,cu excepţia inculpatului F.C.A măsură luată prin încheierea penală nr. În baza art. 300/2, art. 139 alin. 2, art. 145 Cod procedură penală înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatului FCA cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Obligă pe acest inculpat să nu părăsească municipiul Bucureşti fără încuviinţarea instanţei de judecată. Dispune punerea în libertate a inculpaţilor de sub puterea mandatelor de arestare emise în această cauză dacă nu sunt reţinuţi sau arestaţi în altă cauză. Admite cererile formulate de inculpaţii CIOMAG DANIEL-ALEXANDRU, CIUCĂ NICOLAE-CRISTIAN, CÎRSTEA DAVID-GABRIEL, DINCĂ AUREL-CĂTĂLIN, DRĂGHICI GABRIEL, GEORGESCU MIHAI-SEBASTIAN, R**** A******** şi TUNŞANU MARIA-RALUCA. În baza art. 139 alin. 2, art. 145/1 Cod procedură penală înlocuieşte pentru aceşti inculpaţi măsura obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi ţara. Obligă pe aceeaşi inculpaţi să nu părăsească ţara fără încuviinţarea instanţei de judecată. Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, inculpaţii vor respecta următoarele obligaţii: a) să se prezinte la Tribunalul Harghita sau la altă instanţă de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; b) să se prezinte la organul de poliţie în circumscripţia îşi au domiciliul sau reşedinţa, care este desemnat cu supravegherea, ori de câte ori sunt chemaţi; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. e) să nu se apropie de părţile vătămate, ceilalţi inculpaţi şi martori şi să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect; f) să nu acceseze Internet-ul. Atrage atenţia inculpaţilor că în caz de încălcare a măsurii sau a obligaţiilor care le revin se va lua faţă de ei măsura arestării preventive. Admite cererea formulată de numita Boşogioiu Ana-Maria . În baza art. 168 Cod procedură penală desfiinţează măsura asiguratorie a sechestrului instituită asupra cupiurilor însumând 16.000 USD şi 20.200 Euro prin ordonanţa din data de 31 mai 2010 dată de DIICOT – Biroul teritorial Vâlcea în dosarul nr. 69/D/P/2008. În baza art. 169 Cod procedură penală dispune restituirea cupiurilor însumând sumele menţionate, ridicate prin procesul-verbal de percheziţie domiciliară la inculpatul Boşogioiu Dumitru Daniel din data de 6 aprilie 2010. Cu drept de recurs separat. Admite cererea formulată de numita Iacob Cristina Floriana În baza art. 169 Cod procedură penală dispune restituirea cărţii de identitate şi a contractului de vânzare-cumpărare ale autoturismului marca BMW, cu numărul de înmatriculare B 983 WHC, ridicate prin procesul-verbal de percheziţie domiciliară la inculpatul Paraschiva Nicolae Andrei din data de 6 aprilie 2010.

  • Sedinta din data de 20.12.2010 la ora 12:00

    Complet: C5PS
  • Amână cauza

    În baza art. 160/8a Cod procedură penală respinge cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii F.C.A. şi S.C. În baza art. 160/8 Cod procedură penală respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul G.M.S.

    Hotarare intermediara 257/2010 din 20.12.2010

Flux dosar


Actualizare GRPD