G**** D*******
ReclamantS*** C**** S*** B******* - P*** L********* J******* M********* R*********** L******** I*** S***
PârâtDisjunge capătul de cerere privind acordarea drepturilor salariale restante de la 1,05.2009-22.04.2010 formulat de contestatorul Găină Dionisie în contradictoriu cu intimata SC COMAT SA Botoşani prin Management Reorganizare Lichidare Iaşi SPRL. şi dispune înfiinţarea unui nou dosar, pentru care amână pronunţarea la data de 23.03.2012. Admite în parte contestaţia formulată de contestatorul Găină Dionisie în contradictoriu cu intimata SC COMAT SA Botoşani -prin Management Reorganizare Lichidare Iaşi SPRL. privind deciziile nr. 6 din 23.04.2010 şi nr 8 din 27.04.2010. Anulează decizia nr. 6 din 23.04.2010 şi decizia nr 8 din 27.04.2010, decizii emise de intimată, privind pe contestator. Obligă intimata să reintegreze contestatorul pe postul de economist ,deţinut anterior emiterii deciziilor, începând cu 23.04.2010. Obligă intimata să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu 23.04.2010 şi până la reintegrarea efectivă pe post. Respinge ca nefondat capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată. Definitivă şi executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică din 21.03.2012.
Amână pronunţarea la 21.03.2012. Pronunţată în şedinţă publică.
termen acordat potrivit art.107 Cod procedură civilă
În temeiul art.244 pct.1 Cod procedură civilă, suspendă judecata cauzei până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr.3215/40/2010. Cu recurs cât timp durează suspendarea. Pronunţată în şedinţă publică.
Considerând întemeiată cererea depusă de reprezentantul pârâtei prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată motivat de faptul că este în imposibilitate de a se prezenta în instanţă la acest termen de judecată, o va admite. Va pune în vedere reclamantului ca la următorul termen de judecată să formuleze un punct de vedere faţă de suspendarea judecăţii cauzei potrivit art.244 Cod procedură civilă invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Văzând necesară suplimentarea probatoriului cu înscrisuri, conform art.129 Cod procedură civilă, va amâna cauza şi va pune în vedere reprezentantului pârâtei să depună la dosar dovezi din care să rezulte dacă a existat sau nu o concediere colectivă cu 30 de zile înainte şi cu 30 de zile după desfacerea contractului de muncă al reclamantului, decizii, statul de funcţii şi organigrama societăţii. Va proroga pronunţarea asupra cererii de suspendare a prezentei cauze formulată de reprezentantul pârâtei pentru următorul termen de judecată.
Considerând întemeiată cererea pârâtei prin care solicită acordarea unui termen de judecată în vederea angajării unui apărător, în baza art.156 Cod procedură civilă, o va admite şi va acorda termenul de judecată solicitat. Pentru ca pârâta să ia cunoştinţă de precizările reclamantului şi înscrisul ataşat acesteia, în baza art.132 Cod procedură civilă, se va dispune citarea pârâtei cu duplicatul acestora.