Dosar 4825/114/2010 din 25.10.2010

traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4825/114/2010
Data dosar:
25.10.2010
Instanta:
Tribunalul Buzău
Departament:
Secţia penală
Obiect:
traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.12.2010 la ora 09:00

    Complet: FP am 5
  • Soluţionare

    În baza art.2 al.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 al.2 C.pen., condamnă pe inculpatul C***** L**** la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru savârsirea infractiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată, în perioada 29.09.2010-30.09.2010. În baza art.65 al.2 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) si b C.pen. pe o durată de 3 ani. Constată că inculpatul a fost retinut si arestat preventiv, începând cu data de 30.09.2010, la zi. În baza art.861 C.pen. cu referire la art.862 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei închisorii aplicate, sub supraveghere, pe durată de 9 ani ce constituie termen de încercare pentru inculpat. În baza art.863 al.1 C.pen. obligă inculpatul pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, trimestrial, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinţă sau locuinţă si orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum si întoarcerea; să comunice si să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informatii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. În baza art.863 al.3 lit.d C.pen. impune inculpatului respectarea obligatiei de a nu intra în legătură cu numitul Bîlhan Gheorghiţă, Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa urmând a supraveghea si respectarea acestei obligaţii. În baza art.359 C.pr.pen. atrage atentia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecinţelor savârsirii unei noi infractiuni în termenul de încercare sau neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere. În baza art.71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) si b C.pen. . În baza art.71 al.5 C.pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă si executarea pedepselor accesorii. În baza art.350 al.3 lit.b C.pr.pen. dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea M.A.P. nr.31/01.10.2010 al Tribunalului Buzău, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art.17 al.1 din Legea nr.143/2000 confiscă cantitatea de 221,75 g. rezină de canabis depusă la I.G.P.R.-Directia Cazier Judiciar si Evidenta Operativă conform dovezii H nr.0020414/04.10.2010. În baza art.191 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în care este inclusă si suma de 900 lei onorariu apărători din oficiu avansată Baroului de avocaţi Buzău din fondul special al Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronuntată în sedintă publică, azi 16.12.2010.

  • Sedinta din data de 14.12.2010 la ora 09:00

    Complet: FP5D
  • Amână cauza

    în vederea depunerii de acte în circumstanţiere instanţa acordă cauzei termen. În baza art.3002 C.pr.pen. cu referire la art.160b C.pr.pen. constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului C***** L****, respectiv faptul că există indicii din care rezultă că ar fi săvârsit fapte care întrunesc elementele constitutive ale infractiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută si pedepsită de art.2 al.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 al.2 C.pen. iar din modalitatea de săvârsire retinută în actul de sesizare rezultă un pericol concret pentru ordinea publică, impun în continuare privarea sa de libertate si în consecintă mentine starea de arest a acestuia. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare. Pronuntată în sedintă publică, azi 14.12.2010.

  • Sedinta din data de 16.11.2010 la ora 09:00

    Complet: FP5
  • Amână cauza

    la 14.12.2010 faţă de lipsa de apărare a inculpatului.

  • Sedinta din data de 26.10.2010 la ora 09:00

    Complet: FP am 5
  • Încheiere

    Admite propunerea Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism-Biroul Teritorial Buzău.. În baza art.3001 al.3 C.pr.pen. constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului C***** L****, respectiv faptul că există indicii din care rezultă că ar fi săvârsit fapte care întrunesc elementele constitutive ale infractiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută si pedepsită de art.2 al.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 al.2 C.pen. iar din modalitatea de săvârsire retinută în actul de sesizare rezultă un pericol concret pentru ordinea publică, impun în continuare privarea sa de libertate si în consecintă mentine starea de arest a acestuia. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare. Pronuntată în sedintă publică, azi 26.10.2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD