Dosar 4965/104/2010 din 09.12.2010

alte cereri


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4965/104/2010
Data dosar:
09.12.2010
Instanta:
Tribunalul Olt
Departament:
Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal
Obiect:
alte cereri
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.03.2011 la ora 10:00

    Complet: CCF2
  • Respinge cererea

    Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt şi Instituţia Prefectului – Judeţul Olt. Respinge acţiunea formulată de reclamantul T***** R*** în contradictoriu cu pârâta P******* P******* prin Primar ca neîntemeiată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 25.01.2011 la ora 10:00

    Complet: CCF2
  • Amână cauza

    Termen la 08.03.2011 pentru a se repeta procedura de citare cu pârâta Prefectura Judeţului Olt şi a se emite adresă către pârâta P******* P******* să depună actele care au stat la baza emiterii dispoziţiei 358/2009 şi să precizeze dacă reclamantul s-a adresat cu cerere pentru acordarea alocaţiei în cursul anului 2003

Flux dosar


Actualizare GRPD