Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
decizia civilă nr.741/M - Admite în parte recursul declarat de recurenta pârâtă SC Hidromecanica SA Braşov împotriva sentinţei civile nr.1203/M/2009 a Tribunalului Braşov, pe care o modifică în parte, în sensul că: Obligă pârâta SC Hidromecanica la plata către reclamantul Călinescu Eogenică a sumei de 4800 lei în loc de 5562,4 lei, reprezentând contravaloarea a 8 salarii medii nete realizate pe ultimele 3 luni înainte de încetarea contractuluide muncă. Cu opinia separată, în sensul admiterii recursului şi modificării în tot a sentinţei, în sensul respingerii acţiunii.
Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea în cauză pentru 02 iulie 2010.