S* A********* R********* - A***** V***** I******** G**** S** S******** P******
ReclamantS* C******** A******** S*
PârâtB***** P*****
IntervenientP****** D*********
IntervenientAdmite cererea. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1105,89 lei reprezentând despăgubiri acordate persoanei păgubite, la care se adaugă penalităţi în cuantum de 0,1 % pe zi de întârziere calculate de la data de 22.10.2009 până la data plăţii efective. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 102,47 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.04.2011
Pentru a se efectua adresă părţilor pentru a preciza dacă solicită efectuarea unei expertize de specialitate auto
Faţă de cererea depusă de reclamantă prin care solicită acordarea unui termen întrucât consilierul juridic se află la Tribunalul Buzău.
Pentru a se cita intropdusul în cauză Pescaru Daniel Ion
Pentru introducerea în cauză a numitului B***** P***** în calitatea de intervenient forţat şi a se comunica întâmpinarea depusă de pârâtă .