S* A** S*** V**** J***** S* P********
ReclamantV***** F****** M******
PârâtAdmite cererea în pretenţii formulată de reclamanta SC Apa Serv Valea Jiului, succesor universal al R.A.AV.J. ,cu sediul în Petroşani, str. Cuza Vodă, nr. 23, jud. Hunedoara, împotriva pârâtului Vilaia Florin Mihăiţă, cu domiciliul în Vulcan, str. Traian, bl. 12, sc. 1, ap. 61, jud. Hunedoara. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 126,66 lei reprezentând facturi neachitate, în perioada mai 2007- octombrie 2009 şi dobânzi comerciale, în cuantum 16,84 lei, pentru perioada iulie 2007- februarie 2010. Obligă pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 16,8 lei. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 octombrie 2010.
Se va cita reclamanta cu menţiunea să comunice situaţia economico-financiară la data de 30 iunie 2010;în situaţia în care aceasta a fost schimbată faţă de data formulării prezentei acţiuni, să achite taxa judiciară de timbru în valoare de 15,35 lei . Se va cita pârâtul. Fixează termen la data de , 29 octombrie 2010 . Pronunţată în şedinţa publică azi, 24 septembrie 2010 .
Se va cita reclamanta cu menţiunea să facă dovada achitării timbrului judiciar de 1,50 lei. Prorogă discuţia cu privire la cererea formulată de reclamantă privind acordarea facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru. Se va cita pârâtul. Fixează termen la data de , 24 septembrie 2010 . Pronunţată în şedinţa publică azi, 23 iulie 2010 .