A******** C******** " O**** S*****
PetentAdmite cererea formulată de petenta Asociaţia Culturală Other Stuff, prin împuternicit avocat Lazăr Valentin Sergiu Mădălin, Încuviinţează modificările la Actul Constitutiv şi Statutul Asociaţiei adoptate în cadrul Adunării Generale din data de 26.10.2010, conform Procesului verbal încheiat, privind primirea unui nou membru în cadrul asociaţiei în persoana domnului Demian Răzvan-Ovidiu. Dispune înscrierea acestor modificări în Registrul special privind persoanele juridice păstrat la grefa Judecătoriei Deva. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare pentru Ministerul Public şi de la pronunţare pentru petentă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 06 decembrie 2010.
Pentru a fi depus la dosar cazierul judiciar şi fiscal al noului membru al asociaţiei, precum şi încă un exemplar de pe actele depuse la dosar,
Pentru a fi depus la dosar cazierul fiscal şi judiciar pentru noul membru, precum şi încă un exemplar de pe actele depuse la dosar,