A****** F*****
InculpatA****** F*****
InculpatCondamnă pe inculpatul AF - la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat prev. de art. 86 alin.2 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a cod penal. - la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de fals privind identitatea prev. de art. 293 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a cod penal. Constată că infracţiunile au fost comise de inculpat sub forma concursului real de infracţiuni prev. de art. 33 lit. a cod penal, iar în baza art. 34 lit. a cod penal contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare. În baza art. 83 cod penal revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 120/2009 pronunţată de Judecătoria Năsăud, urmând ca inculpatul să execute în întregime această pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare alături de pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare aplicată prin prezenta sentinţă, deci inculpatul va executa în total 2 ani şi 6 luni închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art. 71 – 64 lit. a teza a II-a şi lit. b cod penal. Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii . Obligă inculpatul să plătească statului suma de 400 lei cu titlu cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare . Pronunţată în şedinţa publică azi 23 ianuarie 2013.
Hotarare 20/2013 din 23.01.2013- pt. a formula concluzii scrise.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2013nu s-au executat mandatele de aducere
lipsă martori
lipsă martori.
audiat un martor
- lipsă martorii.
lipsă procedură.
lipsă martorul.
audiat 3 martori
- amână soluţionare a cauzei p+entru ca in culpatul să depună la dosarul cauzei un înscris autentificat pentru aplicare a disp. art. 320/1 Cpp.
-la cererea inculpatului pentru a-şi pregăti apărarea.
- lipsă procedură cu inculpatul
lipsă de procedură cu inculpatul
lipsă de procedură cu inculpatul.