D**** V******* M****** A******** Z**
Apelant RECLAMANTM********* T******** P*** P*****
Intimat PARATA*******
Intimat PARATAdmite apelul declarat de reclamanta D**** V******* M****** A******** Z** Lucia, împotriva sentinţei civile nr.2548/08.10.2010, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr.1462/30/2009, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Timişoara, prin Primar, şi cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti. Schimbă în totalitate hotărârea atacată, în sensul că admite în parte acţiunea formulată de reclamanta D**** V******* M****** A******** Z** Lucia şi obligă pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti să răspundă notificărilor reclamantei din dosarele administrative nr.555, 556, 558, 559, 561, 562, 567, 568 şi 2429. Respinge acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtului Municipiul Timişoara, prin primar. Obligă pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti la plata faţă de reclamantă a sumei de 750 lei, cheltuieli parţiale de judecată. Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28 septembrie 2011. DOS. ICCJ NR. 1462/30/2009.D.C. NR. 5837/1.10.2012.RESPINGE RECURSUL
amână pronunţarea la data de 28 septembrie 2011.
Având în vedere solicitarea reprezentantului reclamantei apelante de amânare a cauzei pentru a lua cunoştinţă de întâmpinarea formulată de AVAS, faptul că exemplarul transmis de pârâtă instanţei prin fax nu este lizibil, urmează a amâna cauza şi a comunica reclamantei apelante şi pârâtului intimat Municipiul Timişoara întâmpinarea după primirea ei în formă lizibilă, motiv pentru care amână judecarea cauzei la data de 21 septembrie 2011, C3, sala 282, pentru când se citează pârâta intimată AVAS Bucureşti, celelalte părţi având termen în cunoştinţă. Se va comunica reclamantei apelante şi pârâtului intimat Municipiul Timişoara câte un exemplar al întâmpinării formulate de pârâta AVAS Bucureşti, îndată după primirea acesteia în formă lizibilă.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentanta pârâtului intimat Municipiul Timişoara, prin Primar, pentru formularea întâmpinării. Amână judecarea cauzei la data de 08 iunie 2011, pentru când reclamanta apelantă şi pârâtul intimat Municipiul Timişoara, prin Primar au cunoştinţă de termenul acordat şi se va cita pârâtul intimat Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti cu un exemplar al motivelor apelului şi cu menţiunea de a formula întâmpinare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 04 mai 2011.