D***** O***** G******
InculpatÎn temeiul art. 87 alin 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 3201 C.p.p. condamnă inculpatul fără antecedente penale, la pedeapsa de: - 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit b) Cod penal pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal. În temeiul art. 81 C. pen, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, în condiţiile art. 82 C. pen. În temeiul art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., în sensul că, săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul art. 189 C. proc. pen. dispune plata onorariului apărătorului din oficiu în sumă de 200 lei din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi inculpat. Pronunţată în şedinţa publică din data de 03.10.2011.