S* B*** C******** O******* S**
CreditorS* E******* E********* S*
DebitorHOTĂRÂRE 26 ianuarie 2012 Admite în parte acţiunea formulată de creditoarea S* B*** C******** O******* S** în contradictoriu cu debitoarea SC ELECTRIC ENTEPRISE SRL. Ordonă debitoarei să plătească în favoarea creditoarei, în termen de 10 de zile de la data comunicării prezentei, suma de 2000 lei reprezentând contravaloare lucrări de construcţii şi suma de 567 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la 05.10.2011. Obligă debitoarea să plătească suma de 39,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea creditoarei. Cu drept de a formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 26 ianuarie 2012.
Încuviinţează cererea formulată de creditoare prin reprezentant, dispunând emiterea adresei către Oficiul Registrului şi Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş, în sensul de a comunica instanţei dacă există legătură între starea de insolvenţă în care se află debitoarea S* E******* E********* S* şi dosarul nr. 878/1259/2007, ori au cunoştinţă că pe rolul Tribunalului Comercial Argeş să se afle un alt dosar privind pe debitoarea S* E******* E********* S*. Amână judecarea cauzei la 26.01.2012. Cu drept de cerere în anulare. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Decembrie 2011.