P*** N****
ReclamantP*** C*********
PârâtI****** M****
PârâtCauza a fost soluţionată la termenul de judecată din 05.12.2011.
Respinge cererea formulată de petentul PAŞA NEAGU, cu domiciliul în com. Stâlpu, judeţ Buzău, în calitatea de reclamant, având ca obiect învestirea cu formulă executorie a sentinţei civile nr. 10339/05.12.2011, pronunţată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. 26973/200/2011. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare pentru petent. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2012.
Admite cererea, formulată de reclamantul P*** N**** în contradictoriu cu pârâţii PASA CONSTATNTIN şi IONAŞCU MARIA Încuviinţează înţelegerea intervenită între părţi în cadrul procedurii de mediere, desfăşurată la Birou de Mediator CONSTANTINESCU ROXANA MIHAELA din Buzău şi anume acordul de mediere referitor la ieşirea din indiviziune suplimentară privind suprafaţa de 400 mp teren intravilan rămasă de pe urma defunctei PASA JOIŢA . Dispune restituirea către reclamantul P*** N**** a taxei judiciare de timbru în sumă de 120 lei, achitată prin chitanţa seria PMB nr. 255354/22.11.2011, eliberată de primăria Municipiului Buzău – Direcţia economică. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05.12.2011