S* R******** S*
PetentC*****
IntimatAdmite plângerea. Anulează procesele-verbale atacate şi pe fond înlătură sancţiunile aplicate. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.09.2012.
În conformitate cu Hotărârea nr.2/2012 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Ploieşti, prin care s-a decis desfiinţarea completului de judecată, prezidat de doamna judecător Bunaiaşu Mihaela, respectiv completul specializat în cauze civile nr. 9, datorită faptului că începând cu data de 16.01.2012, doamna judecător a fost transferată în cadrul secţiei penale din cadrul Judecătoriei Ploieşti, În vederea soluţionării cauzei în vedere cu dispoziţiile art.99 pct.11 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţei,
Respinge cererea. Fara cale de atac. Pronunţata in şedinţă publică azi, 5.03.2012.