Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
În baza art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplic.art. 41 alin. 2 C.pen. şi art. 320/1 al. 7 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul GHERMAN SEBASTIAN, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II şi lit. b C.pen., pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.În baza art. 86/1 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 86/2 C.pen., care se socoteşte de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.În baza art. 14 şi art. 346 C.pr.pen., rap. la art. 998 şi urm. C.civ. ( în vigoare la data comiterii faptei ) obligă inculpatul să plătească părţii civile Statul Român prin ANAF reprezentată de DGFP Covasna, suma totală de 86.968 lei reprezentând creanţe fiscale principale şi accesorii. In baza art. 353 C.pr.pen. raportat la art. 163 alin. 1 si 2 C.pr.pen. şi art. 11 din Legea nr. 241/2005 dispune aplicarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile ale inculpatului până la concurenţa sumei de 86.968 lei.Constată că inculpatul nu deţine în proprietate bunuri imobile.
În vederea deliberării, din lipsă de timp
Faţă de cererea de amânare formulată de inculpat, în vederea studierii anexei la cererea de constituire de parte civilă depusă la dosarul cauzei
Faţă de cererea de amânare formulată de inculpat