D******* G******* A F********* P****** A J******** V*****
ReclamantV**** M*******
PârâtAdmite în parte acţiunea. Obligă pârâta la plata sumei de 15.528 lei către SC KASIMOB SRL.Dispune instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor pârâtei până la concurenţa sumei de 15.528 lei. Cu recurs.
Admite cererea de amânare formulată de către reclamantă prin reprezentantul său legal în sensul de a se acorda un nou termen de judecată pentru a depune la dosarul cauzei raportul preliminar privind cauzele şi împrejurările care au generat starea de insolvenţă a debitoare, în dovedirea cererii formulate, ca fiind întemeiată.
Admite proba cu înscrisuri solicită de către reclamantă prin reprezentantul său lega şi de către pârâtă, în dovedirea cererii formulate şi respectiv în apărare, ca fiind utilă şi concludentă soluţionării cauzei
Pentru îndeplinirea procedurii de citare cu părţile, amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 25 ianuarie 2012, pentru când acestea se vor cita, respectiv, pârâta cu duplicat după cererea de chemare în judecată şi cu menţiunea personal la interogatoriu