V**** F*****
InculpatAdmite cererea formulată de inculpatul V**** F*****. Încuviinţează deplasarea inculpatului V**** F***** din localitatea de domiciliu, respectiv oraşul Fălticeni în municipiul Suceava, jud. Suceava, la sediul cabinetului „TUDOR-S” în Suceava, str. Alexandru cel Bun, nr.28, bl.H1, sc.A, ap.1, precum şi la sediul instanţei, Curtea de Apel Suceava cu sediul în mun. Suceava, str. Ştefan cel Mare, nr.62, jud. Suceava, în data de 24.01.2011, în intervalul de timp 10.00 – 18.00, pentru studierea dosarului penal nr.963/39/2010 şi pregătiri apărării ce urmează a fi formulată pentru termenul de judecată din 31.01.2011, având în vedere că prin încheierea de şedinţă din 18.11.2010 s-a luat faţă de acesta măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Se va face adresă pentru înştiinţarea organului de poliţie din localitatea de domiciliu, respectiv Poliţia municipiul Fălticeni – prin conducătorul unităţii, desemnat de către instanţă cu supravegherea inculpatului sa, cu privire la măsurile dispuse prin prezenta încheiere. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21.01.2011.