P**** I**
InculpatB******** D******
Apelant Parte civilăS******* J******* T*********
Parte civilăS******* C***** J******* D* U****** C******
Parte civilăB**** C******
PetentCAMERA DE CONSILIU. Ia act de retragerea cererii privind înlăturare omisiune vădită formulată de petenta B**** C******. Cu recurs.
Admite cererea de îndreptare eroare materială, la sesizarea din oficiu a instanţei. În baza art.195 cod procedură penală Dispune îndreptarea erorii materiale din minuta sentinţei penale nr. 46/05.03.2012 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr.9804/101/2011,în sensul de a se trece că durata termenului de încercare de 5 ani şi 4 luni este format nu din pedeapsa aplicată de 4 ani ci din pedeapsa aplicată de 3 ani şi 4 luni şi un termen de 2 ani . În baza art. 195 alin. 2 c.p.p despre îndreptarea efectuată se va face menţiune şi la sfârşitul actului corectat. Definitivă.
Admite cererea formulată de inculpatul P**** I**, privind judecarea cauzei în condiţiile prev. de art.320 ind.1 c.p.p. În baza art.20 cod penal rap.la art.174 alin.1 şi 2 cod penal, cu aplic. art.320 ind.1 alin.7 c.p.p. Condamnă pe inculpatul P**** I**, fiul lui Ion şi Maria, născut la 20.08.1934 în sat Rocşoreni, comuna Dumbrava, judeţul Mehedinţi, cu acelaşi domiciliu, la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza II-a şi lit. b cp, în cond. art. 71 cp, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat. În baza art. 65 alin. 2 cp, art. 66 cp Interzice inculpatului, pe timp de 2 ani, drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza II-a şi lit. b cp, pedeapsă complementară ce se va executa după executarea pedepsei principale, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei. În baza art. 86 ind. 1 cp, art. 86 ind. 2 cp Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi 4 luni format din pedeapsa aplicată de 4 ani şi un termen de 2 ani. În baza art. 86 ind. 3 alin. 1 şi 2 C.p. , pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi; - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; În temeiul art. 359 C.p.p. se atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 86 ind. 4 din C.p. privind revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, precum şi în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere prevăzute de lege şi stabilite de instanţă. În baza art. 71 alin. 5 C.p. Pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. În baza art.88 c.p Deduce din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă, de la 11.09.2011 la 15.09.2011. În baza art. 118 alin.1 lit. b cp Dispune confiscarea corpului delict, un topor – lungime coadă 65 cm., lungime lamă 10,5 cm., lungime lamă 10,5 cm., lăţime lamă 10 cm., muchie 4 ori 4 cm., aflat în custodia grefei instanţei ( procesul-verbal de la fila 11 dosar fond). În baza art. 191 cpp Obligă pe inculpatul P**** I** să achite statului 1300 lei cheltuieli judiciare din care suma de 971,24 lei reprezintă cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale, din care 350 lei reprezintă onorariile apărătorilor din oficiu de la urmărirea penală respectiv av. B**** C******-200 lei şi Negrescu Luminiţa 150 lei, diferenţa reprezentând cheltuielile efectuate cu judecata la instanţă, incluzând şi parte din onorariul avocatului din oficiu la instanţă, respectiv suma de 100 lei pentru av. Crivineanu Cristian, urmând ca onorariile avocaţilor din oficiu, să fie avansate din fondurile M.J. Disjunge judecarea cauzei în ce priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei faţă de Spitalul Judeţean de Urgenţă Dr.Tr.-Severin, S******* C***** J******* D* U****** C****** şi partea civilă B******** D******, stabilind în acest sens termen de judecată la data de 19.03.2012, când vor fi citate părţile. Cu apel,
Amână cauza la cererea apărătorului inculpatului pentru a depune la dosar acte în circumstanţiere şi la cererea apărătorului părţii vătămate pentru a preciza în scris cuantumul despăgubirilor civile.
Amână cauza la cererea apărătorului inculpatului pentru a pregăti apărarea.
Amână cauza pentru a se cita părţile lipsă, inculpatul cu mandat de aducere cu însoţitor.