Ş**** C****
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 raportat la art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală condamnă inculpatul SIPOS CSABA, la pedeapsa de 4 luni închisoare, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal rap. la art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de a conduce un autovehicul pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art. 81 alin. 1 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 4 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 alin. 1 Cod penal. În temeiul şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a şi b Cod penal. De asemenea conform art. 71 alin. 5 Cod penal constată suspendată executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 280 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 50 lei provine din faza de urmărire penală. Suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondurile speciale ale Ministerului de Justiţie în contul Baroului Mureş. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi 26 februarie 2013.
Hotarare 40/2013 din 26.02.2013-din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la 26.02.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.02.2013