Dosar 4241/114/2012 din 28.07.2012

prelungirea duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale (art. 156 şi următoarele C.p.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4241/114/2012
Data dosar:
28.07.2012
Instanta:
Curtea de Apel Ploiești
Departament:
Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Obiect:
prelungirea duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale (art. 156 şi următoarele C.p.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.07.2012 la ora 23:50

    Complet: CUP2
  • Admis recurs

    Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă ICCJ – DIICOT - Biroul Teritorial Buzău, împotriva încheierii nr. 47/26.07.2012 pronunţată de Tribunalul Buzău, pe care o casează în parte, în sensul că admite propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive privind pe inculpatul H**** I**** şi, în baza art. 155 şi următoarele C. pr. pen., dispune prelungirea măsurii arestării preventive a acestuia pentru 30 de zile, începând cu data de 30.07.2012 până la 28.08.2012, inclusiv. Menţine în rest dispoziţiile încheierii atacate. Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M***** A******* F*****, împotriva aceleiaşi încheieri. Obligă recurentul inculpat M***** A******* F***** la 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 iulie 2012.

Flux dosar


Actualizare GRPD