S********* S*********** D** I********* T****
Recurent ReclamantS***** I*** O****
Intimat PârâtC******** L**** T****
Intimat PârâtP******* M********
Intimat PârâtAdmite în parte recursul declarat de SSÎ Turda împotriva sentinţei civile nr. 8057 din 23.07.2012 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. 5602/117/2012, pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acţiunea formulată de SSÎ Turda în numele membrilor de sindicat: SG, MS, HC, PA, PG ş.a. în contradictoriu cu pârâta SIO Turda, şi în consecinţă: Obligă pârâta SIO Turda să procedeze la reîncadrarea membrilor de sindicat mai sus menţionaţi, începând cu data de 1 ianuarie 2010 potrivit Legii cadru nr. 330/2009 şi începând cu data de 1 ianuarie 2011, potrivit Legii cadru nr. 284/2010 şi a Legii nr. 285/2010, cu luarea în considerare a dispoziţiilor Legii nr. 221/2008. Obligă pârâta SIO Turda să plătească membrilor de sindicat diferenţa dintre drepturile salariale stabilite prin raportare la salariul corespunzător funcţiei din luna decembrie 2009, în conformitate cu Legea nr. 221/2008 şi drepturile salariale efectiv încasate, pentru perioada 01.01.2010 – 13.05.2011, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate. Decizia este irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 24 octombrie 2012.