V**** R*** R******
Recurent ReclamantC*** J******** D* P***** C***
Intimat PârâtAdmite recursul declarat de reclamanta VRR împotriva sentinţei civile nr. 6879 din 18.06.2012 a Tribunalului Cluj pronunţate în dosar nr. 7514/117/2011 pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acţiunea formulată de reclamanta VRR în contradictoriu cu pârâta CJP Cluj şi în consecinţă obligă pârâta la recalcularea pensiei reclamantei cu luarea în considerare a veniturilor realizate în acord evidenţiate în adeverinţa nr. 100/746/211 emisă de SC R 16F SA, începând cu data de 01.08.2011. Menţine dispoziţia tribunalului privitoare la respingerea celorlalte pretenţii. Obligă pârâta la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată aferente fondului, în favoarea reclamantei. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 9 octombrie 2012.