E** N******
ReclamantI**
PârâtAdmite plângerea contravenţională formulată de petentul Ene Nicuşor, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Olt, astfel cum a fost precizată. Anulează în parte procesul-verbal de contravenţie seria CP nr. 5378803 încheiat la data de 18.10.2013 de intimat, în ceea ce priveşte constatarea săvârşirii contravenţiei constând în neacordarea priorităţii de trecere a pietonilor, pentru care a fost aplicată o amendă în cuantum de 320 lei, cu consecinţa exonerării petentului de la plata acestei amenzii, a înlăturării punctelor amendă şi a sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Balş. Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 decembrie 2013
Hotarare 1746/2013 din 04.12.2013