D********* N****** A*****
ReclamantS* R********* S**
PârâtRespinge acţiunea.
Hotarare 169/2014 din 25.02.2014Admite cererea de amânare formulată de către reprezentantul contestatorului, fiind dovedită şi va acorda un ultim termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 25.02.2014, pentru când se vor cita părţile, contestatorul, cu câte un exemplar al înscrisurilor depuse de către intimată şi, ambele părţi, cu menţiunea de a depune Note scrise. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28.01.2014.
Incheiere de sedinta din 28.01.2014Admite cererea de amânare formulată de către reprezentantul contestatorului, fiind dovedită. Amână judecarea cauzei la data de 28.01.2014, pentru când se va cita, cu adresă intimata, cu menţiunea de a depune Procedura operaţională privind cod POD-852-03 - integrală în copii certificate „conform cu originalul”, sub sancţiunea amendării societăţii cu amendă judiciară în cuantum de 700 lei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14.01.2014.
Incheiere de sedinta din 14.01.2014Respinge cererea de probaţiune, considerând că proba testimonială, proba cu interogatoriu şi proba cu privire la Decizia Comisiei de cercetare, nu sunt utile soluţionării cauzei. Amână judecarea cauzei la data de 14.01.2014, pentru când se va cita, cu adresă intimata, cu menţiunea de a depune Regulamentul intern integral, Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate în condiţiile în care există, precum şi procedura operaţională privind cod POD-852-03 în copii certificate „conform cu originalul”, sub sancţiunea amendării societăţii cu amendă judiciară în cuantum de 700 lei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.12.2013.
Incheiere de sedinta din 03.12.2013Admite cererea de amânare, Amână judecarea cauzei la data de 03.12.2013, pentru când se vor cita părţile, cu menţiunea de a se prezenta, sau de a trimite reprezentant în cauză, urmând ca la următorul termen de judecată să fie puse în discuţie atât excepţia tardivităţii, cât şi cererea în probaţiune. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19.11.2013.
Incheiere de sedinta din 19.11.2013