R****** (**** a******* D******* T******
Condamnat PERSOANĂ TRANSFERABILĂHot. 36/16.01.2014/Admite sesizarea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Recunoaşte sentinţa penală nr. 29 B.f. XI 111 80/2012/14 din 28.11.2012 a Tribunalului Capitalei (ca instanţă de apel) şi a sentinţei nr. 5.B.XI. 416/2010/111 a Judecătoriei Centrale de Sector Buda privind pe condamnatul RAKOCZI TIBERIU (nume anterior Dondoti) numai cu privire la executarea pedepsei de 5(cinci) ani închisoare (pedeapsa principală). Dispune transferarea persoanei condamnate RAKOCZI TIBERIU (nume anterior Dondoti) într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 5(cinci) ani închisoare aplicată prin sentinţele susmenţionate. Deduce din pedeapsa de 5 ani închisoare durata reţinerii 03.07 – 04.07.2010 şi a arestării preventive de la 05.07.2010 la zi. Dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a hotărârii. Onorariu avocat oficiu în cuantum de 320 lei se suportă din fondul Ministerului Justiţiei. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 ianuarie 2014.
Hotarare 36/2014 din 16.01.2014Amână pronunţarea la 16.01.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.01.2014