A******** O*****
CondamnatÎn baza art. 595 Cod procedură penală cu referire la art. 6 cod penal respinge ca neîntemeiată cererea privind aplicarea legii penale mai favorabile formulată de contestatorul-condamnat AMARANDEI VASILE-OVIDIU , deţinut în Penitenciarul Vaslui. Constată că pedeapsa de 2 (doi) ani 4 (patru) luni şi 13 (treisprezece) zile închisoare aplicată contestatorului-condamnat Amarandei Vasile-Ovidiu prin sentinţa penală nr. 90 din 27.08.2013 pronunţată de Judecătoria Buhuşi, definitivă la 12.12.2013 prin decizia penală nr. 1302 din 12.12.2013 a Curţii de Apel Bacău, nu depăşeşte maximul prevăzut de legea nouă, astfel că nu se impune reducerea acestuia sub cuantumul stabilit prin sentinţa menţionată, nefiind incidente dispoziţiile art. 6 Cod penal. Dispune comunicarea prezentei hotărâri Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui şi condamnatului-contestator Amarandei Vasile-Ovidiu la locul de deţinere, conform dispoziţiilor art. 23 pct.8 teza II din Legea nr.255/2013 modificată prin O.U.G. nr. 116/2013. În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe contestatorul-condamnat Amarandei Vasile-Ovidiu la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2014.
Hotarare 1145/2014 din 16.05.2014amână cauza la 16.05.2014 pentru a se solicita sentinţele penale de condamnare.
Incheiere de sedinta din 11.04.2014