Dosar 829/44/2014 din 03.09.2014

recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 829/44/2014
Data dosar:
03.09.2014
Instanta:
Curtea de Apel Galați
Departament:
Secţia penală şi pentru cauze cu minori
Obiect:
recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.11.2014 la ora 08:30

    Complet: Uc1
  • admite cererea

    Sentinţa penală nr. Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, privind cererea de transfer a persoanei condamnate Bălan Ştefan, deţinut în prezent în Penitenciarul Suben-Austria. Dispune recunoaşterea, doar în ceea ce îl priveşte pe condamnatul Bălan Ştefan şi doar în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, a sentinţei penale nr. 7 Hv 31/13s din 31.10.2013 a Judecătoriei Ried im Innkreis – Austria, definitivă la 11.11.2013. Constată că prin această hotărâre, numitul Bălan Ştefan a fost condamnat la pedeapsa de 1095 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt grav şi prin efracţie în cadrul unei asociaţii criminale, săvârşită ca infracţiune de obicei, săvârşit parţial în formă continuată, parţial sub formă de tentativă, prev. de art. 127, art. 128 alin. 2, art. 129 alin. 1 şi 2, art. 130 teza 1 şi 2, art. 15 alin. 1 din Codul penal austriac. Constată că încadrarea juridică prevăzută de legea penală română pentru infracţiunea reţinută în sarcina persoanei condamnate Bălan Ştefan este cea prevăzută de art. 228 alin. 1, 3 – art. 229 alin. 1 lit. b, d, e, alin. 2 lit. b şi alin. 3 lit. h Cod penal şi art. 367 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 – art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal şi art. 77 lit. a Cod penal. În baza art. 154 alin.6 din Legea nr. 302/20014 republicată, dispune ca persoana condamnată Bălan Ştefan să execute într-un penitenciar din România pedeapsa principală de 1095 zile închisoare. Conform art. 157 din Legea nr. 302/2004 republicată, persoana condamnată Bălan Ştefan urmează a fi transferată în România şi nu poate fi cercetată penal sau sancţionată cu o altă pedeapsă privativă de libertate pentru o infracţiune săvârşită anterior transferării sale, altele decât cele pentru care este transferată, în afară de situaţia în care este incident unul din cazurile prevăzute de aceste dispoziţii legale. Deduce din pedeapsa aplicată persoanei condamnate Bălan Ştefan perioada efectiv executată, începând cu 28.02.2013, la zi. Conform art. 154 alin.12 din Legea nr. 302/2004 republicată, dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei pe numele lui Bălan Ştefan , conform dispoziţiilor Codului de procedură penală român, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art. 154 alin.10 din Legea nr. 302/2004 republicată, dispune comunicarea unei copii de pe dispozitiv şi de pe hotărâre, persoanei condamnate Bălan Ştefan, aflat în Penitenciarul Suben, Austria. Conform art. 153 alin.12 din Legea nr. 302/2004 republicată, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, un exemplar al acesteia şi al mandatului de executare a pedepsei închisorii, se comunică autorităţii competente a statului emitent (Ministerul Justiţiei din Austria), Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi, în copie Ministerului Justiţiei – Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară – Serviciul de cooperare judiciară internaţională în materie penală. Conform art. 275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentei cereri rămân în sarcina statului. Suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu (avocat Băducă Daniela) se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Galaţi. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicarea dispozitivului persoanei condamnate Bălan Ştefan, deţinut în Penitenciarul Suben - Austria. Pronunţată în şedinţa publică azi, 11.11.2014.

    Hotarare 208/2014 din 11.11.2014
  • Sedinta din data de 07.11.2014 la ora 08:30

    Complet: Uc1
  • Amână cauza
    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.11.2014
  • Sedinta din data de 08.10.2014 la ora 08:30

    Complet: Uc1
  • Amână cauza

    Având în vedere că adresa privind renunţarea la transferul de procedură priveşte o altă cauză penală aflată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, respectiv pe numitul Bălan Eugen.

    Incheiere de sedinta din 08.10.2014
  • Sedinta din data de 16.09.2014 la ora 08:30

    Complet: Uc1
  • Amână cauza

    Pentru a fi depusă la dosar hotărârea de condamnare, tradusă în limba română.

    Incheiere de sedinta din 16.09.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD