B****** A********
Apelant InculpatM***** M****
Intimat InculpatB**** L***************
Intimat InculpatS**** I*****
Apelant InculpatO**** H*******
Intimat InculpatI. Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bra?ov împotriva sentin?ei penale nr. 285/S/16.10.2014 a Tribunalului Bra?ov, pe care o desfiin?ează sub aspectul soluţiei de achitare a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 Cod penal din 1968, raportat la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968, al duratei termenului de încercare stabilit pentru inculpaţii B****** A********, Mailat Emese şi O**** H*******, al greşitei aplicări a pedepselor accesorii pentru inculpatele Mailat Emese şi O**** H******* şi al aplicării legii penale mai favorabile pentru inculpaţii B****** A******** ?i Birta Liliana Marioara. Rejudecând în aceste limite, 1. În baza art. 7 alin. 2 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, art. 41 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul B****** A******** la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin 1 lit. a, b Cod penal (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pentru săvârşirea infracţiunii de tipărirea, deţinerea sau punerea în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre, banderole sau formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate. În baza art. 48 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, art. 5 alin. 1 Cod penal, condamnă pe inculpatul B****** A******** la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin 1 lit. a, b Cod penal (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală. În baza art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, aplică pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, spor de 8 luni închisoare, rezultând pedeapsa principală de 2 ani şi 8 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, aplică alături de pedeapsa principală de 2 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de 66 alin 1 lit. a,b Cod penal, pe o durată de 2 ani. În baza art. 96 alin. 4 şi 5 Cod penal, raportat la art. 43 alin. 2 Cod penal, revocă suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de 2 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală nr.1679/09.10.2007 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr.120/A/26.05.2008 a Tribunalului Braşov, la care se adaugă pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare, inculpatul executând în final pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. b Cod penal, adaugă la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de 66 alin 1 lit. a,b Cod penal, pe o durată de 2 ani, stabilită pentru infracţiunile din prezenta cauză şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b Cod penal din 1968 pe o durată de 3 ani, astfel că se aplică alături de pedeapsa principală 4 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de 66 alin 1 lit. a,b Cod penal pe o durată de 5 ani. Cu aplicarea art. 65 alin. 1, 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal. 2.Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b Cod penal din 1968, aplicată inculpatului M***** M****, în pedepsele componente de 10 luni închisoare, 2 ani şi 10 luni închisoare, 2 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a teza a II-a,b Cod penal din 1969, înlăturând temporar şi sporul de 2 luni închisoare. În baza art. 26 Cod penal din 1968, raportat la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal din 1968, art. 74 alin. 1 lit. a, alin. 2, 76 lit. c Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal din 1968, condamnă pe inculpatul M***** M**** la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală. În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal din 1968, 35 alin. 3 Cod penal din 1968, art. 5 alin. 1 Cod penal, contopeşte pedepsele de 10 luni închisoare, 2 ani şi 10 luni închisoare, stabilite prin sentinţa penală nr. 974/11.05.2012 a Judecătoriei Braşov, definitivă la 29.05.2012, cu pedepsele de 2 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b Cod penal din 1968 şi de 1 an şi 8 luni închisoare, stabilite prin prezenta hotărâre şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 10 luni închisoare, la care adaugă şi sporul de 2 luni închisoare, intrat în puterea lucrului judecat, astfel că inculpatul execută în final pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a teza a II-a,b Cod penal din 1968. Majorează termenul de încercare, în baza art. 86/2 Cod penal din 1968, de la 4 ani la 5 ani. 3. În baza art. 7 alin. 2 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968, art. 5 alin. 1 Cod penal, condamnă pe inculpata Birta Liliana-Marioara la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b Cod penal din 1968 (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pentru săvârşirea infracţiunii de tipărirea, deţinerea sau punerea în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre, banderole sau formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate. În baza art. 26 Cod penal din 1968, raportat la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968, art. 5 alin. 1 Cod penal, condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b Cod penal din 1968 (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală. În baza art. 288 alin. 1 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968 (2 acte materiale), art. 5 alin. 1 Cod penal, condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale. În baza art. 292 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii. În baza art. 33 lit. a, 34 alin. 1 lit. b, 35 alin. 3 Cod penal din 1968, contopeşte pedepsele de mai sus şi aplică inculpatei Birta Liliana-Marioara pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a teza a II-a,b Cod penal din 1968. Cu aplicarea art. 71, 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b Cod penal din 1968. În baza art. 86/1 Cod penal din 1968, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 6 ani, determinat conform art. 86/2 Cod penal din 1968. În baza art.86/3 alin.1 Cod penal din 1968, obligă inculpata ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Braşov, conform programului stabilit de acesta, b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.86/4, raportat la art.83 din Codul penal din 1968 privind revocarea suspendării în cazul săvârşirii unei infracţiuni. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1968, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. 4.Descontopeşte pedeapsa pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a,b Cod penal din 1968 aplicate inculpatului S**** I***** în pedepsele de: -5 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b Cod penal din 1968, aplicată în urma revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1679/09.10.2007 a Judecătoriei Braşov, definitivă la 07.07.2008 prin decizia penală nr.120/A/26.05.2008 a Tribunalului Braşov; - 3 ani şi 4 luni închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, aplicată prin sentinţa penală nr. 2185/21.11.2013, definitivă prin decizia penală nr. 72/14.03.2014 a Curţii de Apel Braşov. În baza art. 26 Cod penal nr. 1968, cu aplicarea art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal din 1968, condamnă pe inculpatul S**** I***** la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a, b Cod penal din 1968 (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală. În baza art. 86/3 Cod penal din 1968, adaugă la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a, b Cod penal din 1968, pedepsele de 2 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a teza a II-a,b Cod penală din 1968, aplicate prin sentinţa penală nr.1679/09.10.2007 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr.120/A/26.05.2008 a Tribunalului Braşov şi a cărei suspendare sub supraveghere a fost revocată prin sentinţa apelată şi aplică inculpatului pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a teza a II-a,b Cod penal din 1968. În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b, 35 alin. 3 Cod penal din 1968, contopeşte pedepsele de 5 ani închisoare, 4 ani închisoare şi 3 ani şi 4 luni închisoare şi aplică inculpatului S**** I***** pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, alături de care aplică şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a, b Cod penal din 1968 pe o durată de 3 ani. Cu aplicarea art. 71, 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b Cod penal din 1968. Deduce în continuare din pedeapsa aplicată perioada executată de la 16.10.2014 până în prezent. 5. În baza art. 48 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, art. 5 alin. 1 Cod penal, condamnă pe inculpata Mailat Emese la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin 1 lit. a,b Cod penal (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală. În baza art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, aplică pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă de 2 ani închisoare stabilită prin sentinţa apelată, spor de 8 luni închisoare, rezultând pedeapsa principală de 2 ani şi 8 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, aplică alături de pedeapsa principală de 2 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de 66 alin 1 lit. a,b Cod penal, pe o durată de 2 ani. Majorează termenul de încercare determinat conform art. 92 alin. 2 Cod penal, de la 2 ani la 3 ani. Înlătură din sentinţă aplicarea dispoziţiilor art. 65 alin. 1 Cod penal. 6. În baza art. 48 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, art. 5 alin. 1 Cod penal, condamnă pe inculpata O**** H******* la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin 1 lit. a,b Cod penal (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală. În baza art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, aplică pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă de 2 ani închisoare stabilită prin sentinţa apelată, spor de 8 luni închisoare, rezultând pedeapsa principală de 2 ani şi 8 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, aplică alături de pedeapsa principală de 2 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de 66 alin 1 lit. a,b Cod penal, pe o durată de 2 ani. Majorează termenul de încercare determinat conform art. 92 alin. 2 Cod penal, de la 2 ani la 3 ani. Înlătură din sentinţă aplicarea dispoziţiilor art. 65 alin. 1 Cod penal. Men?ine celelalte dispozi?ii ale sentin?ei apelate. II. Respinge apelurile declarate de inculpaţii B****** A******** şi S**** I***** împotriva aceleiaşi sentinţe. Onorariile avocaţilor din oficiu în sumă de câte 400 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Obligă apelanţii inculpaţi B****** A******** şi S**** I***** să plătească statului câte 200 lei cheltuieli judiciare, iar restul cheltuielilor judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 7 mai 2015.
Hotarare 355/2015 din 07.05.2015Amână pronunţarea la data de 07.05.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.04.2015Amână pronunţarea la data de 30.04.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.04.2015Amână pronunţarea la data de 22.04.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.04.2015Amână judecarea cauzei la data de 8 aprilie 2015, ora 10.00.
Incheiere de sedinta din 11.03.2015Amână judecarea cauzei la data de 11 martie 2015, ora 10.00.
Incheiere de sedinta din 11.02.2015Având în vedere cererea de amânare formulată de doamna avocat Godri Sara, în calitate de apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul M***** M****, dovedită cu adeverinţă medicală, va acorda un nou termen de judecată pentru data de 11 februarie 2015, ora 10:00.
Incheiere de sedinta din 14.01.2015